În Povești cu Eduard,  Povești câte-n lună și în stele

În ochii lui văd lumea toată și un pic mai mult…iubirea și înțelepciunea lui Dumnezeu.

Eduard a fost un copil dorit și care s-a lăsat așteptat. La fiecare băț pe care mi-l cumpăram pentru a vedea dacă „este”, eu cred că el șoptea de sus:

Mami, eu știu că tu mă vrei acum, dar încă nu ești pregătită. „

Mă alinam cu gândul ăsta, că el chiar mă vede, mă aude și că îmi trimite zâmbete prin curcubeul de pe cer și bucuria prin soarele de dimineață .

În dimineața lui 10 noiembrie 2016, știam că acel băț îmi va arăta două liniuțe. Inima mea asta striga. Când am primit confirmarea inimii, lacrimile mi-au invadat ochii. Atunci am știut că nu sunt singură pe lume. Că Dumnezeu există și că îți răspunde după credința ta. Mi-am ridicat ochii spre cer și i-am mulțumit …o dată, de două ori, de mii de ori.

Din acel moment am înflorit…în Credință, Recunoștință, Bucurie și Iubire.

Sarcina a adus pe chipul meu o lumină. O lumină care izvora din sufletul meu. A fost, poate, cea mai frumoasă etapă din viața mea. Au urmat și altele, dar atunci…a fost altceva. Fiecare zi era o adevărată binecuvântare. Erau zile pline de magie la nivel fizic și spiritual.

El era mic și creștea în burtica mea, dar eu l-am perceput real ca pe o ființă care mă aude, mă ascultă, mă simte.

Ascultam muzică și dansam cu el, cu burtica 🙃, îi povesteam ce făceam, îi citeam povești, îi făceam masaj, îl culcam cu Mozart. Când eram singură, nu eram singură. Eram mereu cu el.

Prin copilul meu, am simțit pentru prima dată că lumea e a mea, și că cerul nu este limita. Prin copilul meu, am învățat că Dumnezeu e lângă mine mereu. El așteaptă doar să deschizi urechile să îl auzi, să deschizi ochii ca să îl vezi, și odată descoperit, să deschizi gura ca să îl preaslăvești.

Burta mea tot creștea și eu încercam să mi-l imaginez, oare cum o arăta? Ce ochi va avea? Cum îi va fi părul?

Oricât încercam să îl pictez în imaginile mele, Dumnezeu m-a întrecut atunci când l-a creionat. El a făcut operă de artă prin chip și înțelepciune. Indubitabil, este cel mai mare arhitect, pictor, artist…Creator.

Când îl privesc și mă scald în iubirea și lumina din ochii copilului meu, știu că Dumnezeu i-a dat chipul sufletului meu. Copilul este oglinda sufletului meu.

Prin ochii lui văd lumea toată și un pic mai mult…văd bucuria, iubirea și înțelepciunea lui Dumnezeu.

Sarcina a fost primul pas spre Dumnezeu. Eu am făcut unul, el m-a luat în brațe ca să pășim împreună în călătoria ‘Viața’.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.