Povești câte-n lună și în stele

Cuvintele au ARIPI

Cuvintele au ARIPI…îmi zice Părintele Crin.

ARIPI care îmbrățișează și mângâie .

ARIPI de iubire.

ARIPI creatoare.

ARIPI care te înalță.

ARIPI care te inspiră.

Cuvintele sunt ARIPILE Începutului și ale Sfârșitului.

Cândva…a început TOTUL.

Eram cu un pui de om în brațe, când emoția, bucuria și iubirea se îmbrățișau laolaltă și se cereau așternute pe hârtie. Pe hârtie ca să nu fie date uitării. Iar împreunarea asta a fericirii m-a transformat într-o colecționară de hârtii, adică agende. Agendele cele mai frumoase se adunau în biblioteca mea, pentru a fi umplute cu emoții.

Și a trecut zi după zi, iar agendele mele au rămas „frumoasele cu file albe”. Am strâns toate emoțiile, bucuriile și clipele care îmi fericesc sufletul în mintea mea, în inima mea. Dar unele s-au pierdut. Și ce păcat…

Și a venit această toamnă care m-a împins șoptit:

„Scrie, scrie! Sunt gândurile tale, sunt emoțiile tale, sunt momentele tale. Scrie-le! Pentru tine le vei păstra și îți vor bucura peste ani sufletul. Sufletul care nu uită, dar se mai împiedică în mărunțișurile vieții.”

Am ascultat aceste șoapte mute și m-am pus pe scris.

Odată cu nașterea unui copil, se naște și o mamă. Iar femeia devenită mamă, începe un alt drum al ei, unul al cunoașterii, al transformării, al devenirii.

Mereu mi-au plăcut poveștile, lumea mea a fost așa construită încă de când eram acea copilă care noaptea privea cum stelele licăresc și asculta greierii cum cântă. Îmi căutăm steaua mea și ridicam la ea cele mai blânde dorințe și depănam povești câte-n lună și-n soare. Steaua mea era mereu acolo, mă asculta și îmi zâmbea.

Oamenii au nevoie de povești cu iz de viață despre alți oameni anormal de normali, care visează și îmbrățișează viața asta cu tot ce oferă ea, povești care să îi bucure, să îi inspire și să le formeze ridul zâmbetului pe chipul luminos.

Povești câte-n lună și-n stele se nasc cu un copil cu bucle în vânt și soarele pe față și cu o mamă, cândva o copilă care își creiona lumea în culorile fericirii.

Păpădiile s-au colorat din visuri înalte, iar poveștile se scriu și rămân aici amintire, în sufletul meu un dor de repetare, iar în al tău…o pată umană.

„Cuvintele au ARIPI.

Ducă-se!”

(Părintele Crin)

Un comentariu

  • Crin-T. Theodorescu

    Ia te uită, pe unde mă găsesc/regăsesc! Spor la agendăreală, e o nobilă îndeletnicire; într-o zi, când vom fi bătrâni, ne va fi comoară întoarcerea la carnea zilei ce-a trecut.

Dă-i un răspuns lui Crin-T. Theodorescu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.