Copilul e oglinda sufletului tău

Sunt povești de iubire care încep cu o dorință aruncată în mare, cu un vis ridicat la stele, povești ce se scriu și se creionează în culorile bucuriei…povești de iubire cu care înflorești.

El e dorința devenită rugăciune, speranță, credință, iubire🙏.

Dumnezeu l-a pictat întrecându-mi imaginația. Și acum cred că zâmbește văzându-și creația, dar îmi șoptește:

„Copilul e oglinda sufletului tău”.

L-am dorit dinainte să îl cunosc pe tatăl lui. Știam că undeva, prin alte universuri este un copil al meu, un copil care va crește în burtica mea și cu care aș atinge cerul și aș cuceri pământul. Deși nu s-a grăbit să zboare în brațele mele dornice de iubire, eu știam că el mă vede, de acolo…de undeva unde visurile ajung sub formă de lumină.

Și când sufletul și mintea o luau la goană din cauza unui dor pe care nu îl cunoșteam, priveam cerul și îi zâmbeam. Iar el, copilul meu, îmi șoptea:

„Mami, știu că tu mă vrei, dar încă nu ești pregătită.”

Dar a venit atunci când a știut el că e momentul meu, și atunci când mânuța lui mi-a atins fața, când l-am pupat pentru prima dată, când l-am strâns la pieptul meu, am știut că am ATINS CERUL🙏.