Povești câte-n lună și în stele
EU față-n față cu mine
Astăzi eram pe plajă când îmi făceam poza asta, iar pe facebook îmi apare la amintiri o poză de acum 10 ani. Acum 10 ani eram la mare în Grecia, liberă, tânără, și privind ușor timorată spre un viitor necunoscut.…
În ochii lui văd lumea toată și un pic mai mult…iubirea și înțelepciunea lui Dumnezeu.
Eduard a fost un copil dorit și care s-a lăsat așteptat. La fiecare băț pe care mi-l cumpăram pentru a vedea dacă „este”, eu cred că el șoptea de sus: ‘‘Mami, eu știu că tu mă vrei acum, dar încă…
Avem nevoie de Lumină! E Învierea lui Hristos!
În noaptea de 24 ianuarie 2019, tata s-a dus. În noaptea aia, el a venit la mine în vis și și-a cerut voie să plece. Dar avea o teamă: că nu vom putea ține legătura. Când era în viață, îl…
Astăzi, mi-am plâns dorul…
Astăzi am plâns.Într-o zi în care am râs cu gura până la urechi, m-am jucat, am copilărit, mi-am dat voie să și plâng. Să plâng pentru 3 ani de dor…dorul de tata.În zilele de toate cele, nu am timp să plâng.S-a…
Toamna e dorul meu de repetare
Iubesc Toamna. Toamna aia de octombrie. E luna binecuvântărilor, a bucuriilor, a iubirii. Când se așază în casa ei, o îmbrățișez cu tot sufletul, iar când se termină, tânjesc după ea și o reaștept cu dor. Toamna e dorul meu…
Eu sunt Dumitrița…floare de toamnă
Cândva, într-o duminică de octombrie, mama își aducea pe lume fata. Pe mine. Era cu o zi înainte de Sărbătoarea Sfântului Dumitru. Probabil că m-aș fi născut exact în ziua asta, dar Domnul a zis că mai mare sărbătoare e…
Fericiți cei care încă au părinți!
Parcă ieri eram copila la casa părintească. Parcă ieri zburdam de fericire când știam că se apropie ziua mea. Parcă ieri mama pregătea torturile de ziua mea și a fratelui meu. Timpul se cerne, amintirile se țin strâns în brațe…
Când natura încă doarme, copiii vor mâncare
M-am trezit la ora 3. Sună oribil, dar nu e chiar așa. Luna și-a așezat liniștea și în casa mea😆.Aseară, la ora 20, copilul mic a adormit.La ora 21 a adormit și copilul mare (care e tot mic). Dar am…
Televizorul, bată-l vina! Eu și lumea mea
Nu mă uit la televizor.Nu am timp. Dar pierd ceva?Nu urmăresc știrile și nu știu câte accidente au avut loc, nici câte cazuri de CoV sunt, nici cine mai e președinte, nici cine a mai murit.Da, sunt de pe altă…
Copilul e oglinda sufletului tău
Sunt povești de iubire care încep cu o dorință aruncată în mare, cu un vis ridicat la stele, povești ce se scriu și se creionează în culorile bucuriei…povești de iubire cu care înflorești. El e dorința devenită rugăciune, speranță, credință,…